02 aprilie, 2011

O vizita in casa scriitorului Vasile Voiculescu

Priveliste in amonte de podul de la Pirscov  peste albia Balanesei
           Ori de cate ori trec prin centrul comunei Pirscov, cat de grabita as fi, ma opresc pentru cateva secunde in fata casei Domnului Vasile Costache Voicu, cunoscut in literatura drept, Vasile Voiculescu. Fie pentru a admira arhitectura simpla, dar plina de farmec a unei casute cu prispa, fie pentru a-mi incanta ochii cu paleta generoasa de culoare, ingrijita de o mare doamna si totodata o fiica devotata a acestor meleaguri, fie doar pentru a trage adanc aer in piept si a zambi, pur si simplu. Parca acolo, dincolo de gardul din fier forjat, este ceva ce-mi da putere, energie, incurajare si, nu de putine ori, ma face sa gandesc mai adanc si mai luminos.

          Astazi, m-am oprit putin mai mult. Am indraznit chiar sa intru in discutie cu doamna, despre care, va spuneam mai devreme, ca imi daruieste mie si nu numai, parfum si culoare si o priveliste de "acasa", un bine ingrijit peisaj, cu multa indemanare dar si cu suflet. Va spun ca am indraznit, deoarece, trebuie sa marturisesc, din fire sunt mai timida. Spre norocul meu, persoana cu care am intrat in discutie este deschisa, sociabila, blanda, si pastreaza sub toate aceste calitati specifice unui om simplu, modest, o valoare pe care nu se poate pune pret: o particica din sufletul, viata, emotiile si energiile lui Vasile Voiculescu. De vei intra in vorba cu dansa, de vei fi deschis in a o asculta sa-ti povesteasca , il vei putea cunoaste atat pe scriitor, dar si pe omul - Vasile Voiculescu.
         Stiam cat de "uitat" este acest coltisor, chiar si eu , spunandu-mi ca imi este atat de la indemana sa-l vizitez, amanam intr-una. Astazi, nu mi-am propus, doar a fost sa fie. Si, de acum inainte, nu voi mai spune..."eh..,este aici langa mine, o pot vizita oricand..", ci "cat de norocoasa sunt ca o am langa mine, o pot vizita ori de cate ori  mi se face dor!".
          Nu stiu daca am sa reusesc sa relatez sentimentul pe care l-am avut cand am pasit pragul casei... A fost ceva divin! O asemenea emotie nu stiu daca am mai simtit. Am fost incercuita de o vibratie , fiori si  senzatia de siguranta deplina ma copleseau. Parca sa zic cateva secunde nu  am vazut nimic..., doar lumina..., poate pana s-a acomodat ochiul cu obscurul din interior, poate ca emotia era uriasa. Incet, am inceput sa percep si mirosul  patrunzator de lemn, de vechi, de lana, de fan, .. parca as fi vrut sa iau un pic din mirosul acela intr-o sticluta. Se spune ca mirosul "amprenteaza" si "acceseaza" cel mai bine amintirile, asa poate ca as fi putut sa retin mult mai mult din ceea ce mi s-a povestit si din ceea ce am vazut acolo.

          Din holul casei, in care am simtit intaia emotie, am fost condusa in prima camera din stanga, Sala de prezentare a personalitatii lui Vasile Voiculescu. Aici sunt expuse reviste si publicatii ale scriitorului, diverse acte si documente, volume publicate, poze ale mamei sale si ale catorva personalitati remarcante ale vremii, pe care dansul le-a cunoscut si cu care a interactionat. M-a emotionat vitrina cu acte si documente personale ce poarta patina timpului necrutator, dar si uzura mainii sale binecuvantata de Dumnezeu cu harul sau de pret.
         Tot aici, in aceasta incapere, mi-a fost povestit cum mama sa l-a indrumat cu atata blandete si daruire sa-L iubeasca pe Dumnezeu si drept dovada, toata viata a trait sub frica, inchinarea, dar si sub Lumina Lui.
         Prima persoana pe care Vasile Voiculescu a cunoscut-o si i-a punctat viata a fost Basil Iorgulescu, pe care l-a cunoscut  in timpul primilor sai ani  de studiu la Liceul  Al. Hasdeu (actualul Liceu Bogdan Petriceicu Hasdeu) din Buzau. Aici,  a avut primul impact cu o biblioteca mare de carti.  Fascinat de acest colos de informatie, simtul sau artistic a fost "trezit" la viata, avand deja asternut drum fagaduit spre arta scrisului - la cinci ani stia  deja bine a scrie,  iar in clasa intai stia pe de rost toate poeziile populare ale lui Vasile Alecsandri. El insusi afirma, iar aceasta marturisire prinsa cu cinste in panoul cu fotografii, m-a facut sa-mi joace in coltul ochiului o lacrima.
          Ultimii doi ani de liceu ii urmeaza la Liceul Gheorghe Lazar, din Bucuresti, unde il are drept coleg pe George Ciprian, sub numele caruia ia fiinta teatrul din orasul Buzau. In ce imprejurari a fost scrisa piesa "Capul de ratoi" si ce rol a jucat Vasile Voiculescu in viata lui George Ciprian si invers ...,veti afla o interesanta istorisire aici, in casa dansului.
          In aceasta casa - muzeu, gazda nu ofera doar informatii si nu permite doar accesari vizuale, ea interactioneaza cu tine in cel mai curat si pur mod, copiilor si nu numai lor, ci si tuturor celor ce sunt interesati si dornici sa inteleaga opera lui si sa-l inteleaga pe el , sa descifreze sentimentele, emotiile si mesajele pe care le contine orice scriere in ansamblul ei, le este oferit sprijin si le este data ocazia sa recite chiar din opera sa, aici in casa scriitorului insusi, spre o mai puternica si intensa apropiere de sufletul sau.
Portret Alexandru Vlahuta

          O alta "lumina" in pictura prin cuvinte, cu care a interactionat Vasile Voiculescu, a fost Alexandru Vlahuta, autorul celebrului volum "Romania Pitoreasca" , in care apar descrise si peisaje din frumosul nostru judet Buzau, precum : "In muntii Buzaului. Siriu", "Meledic", "Muntele Penteleu. Manastirea Gavanu", "In Ramnicu-Sarat".
Teiul lui Vlahuta de langa lacul Meledic

          In aceasta incapere se naste, in memoria vizitatorului, sub incidenta mozaicului de imagini si a vocii ce-ti cutremura parca corpul, numele Vasile Voiculescu. Un sfarsit tragic, obscur, sfant, ii curma prezenta fizica  a lui Vasile Voiculescu in noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963.  Un sfarsit de mare geniu ii innobileaza trecerea sa prin aceasta lume efemera: dupa ce si-a petrecut cinci ani in inchisorile comuniste, este eliberat si se intoarce grav bolnav acasa, unde petrece in saracie ultimii sai ani de viata , surzeste si, vrand sa scape de sarcasticul ranjet al saraciei, a ascuns soba dupa rafturile cu carti.
Vasile Voiculescu in ultimii sai ani de viata
        
          Din fericire, a stiut sa-si "adune" avere in ceruri si a avut grija sa lase si mostenire din umila sa conditie umana - o avere de nepretuit - opera sa.
          Dincolo de faptul ca Vasile Voiculescu a urmat Facultatea de Medicina, el s-a dedicat in mare parte scrisului, considera cuvantul- hrana sufleteasca si incearca sa vindece dezechilibrele metabolice ale omului si prin soapte desenate.  "Doctorul fara de arginti", este supranumit, pentru ca nu  reuseste sa-si deschida un cabinet de consultatii, si aceasta, nu pentru  ca nu ar fi fost un medic bun, recunoscut (este chemat sa-l trateze pe insusi regele Carol al II - lea).
         Cea de a doua incapere in care am fost condusa m-a surprins enorm! Tot ce cautam de ani intregi, am gasit aici! Pentru mine, sincer, a fost o recompensa uriasa, un triumf, as spune. O camera mai pura, mai calda, mai plina de traditii, mai romaneasca si mai puternica peste toate valurile ucigase ale modernului, nu exista nicaieri!
         Aceasta este Camera in care s-a nascut Vasile Voiculescu, in noaptea de 12 octombrie 1884.
Elementul central si de referinta al odaii este patul, confectionat din lemn masiv, dotat cu saltea, atentie! ...umpluta cu fan, acoperit cu o cuvertura ("macat") din lana tesuta la razboi , peste care, este asezata o tesatura mai fina ("scoarta", denumita aici), menita sa protejeze. Pe perete, in colt, troneaza o frumoasa carpeta colorata, de asemenea, tesuta. Un scaun, la fel de vechi si incarcat de istorie si personalitate, imi atrage atentia, iar pe peretele de vis-a-vis, un dulapior cu servanta, in care stau mandre ulcele de lut desenate cu maiestrie si rabdare si usor tocite ce-mi transmit iar emotia aceea de intoarcere in timp sau de aducere a trecutului in prezent.
O icoana pe sticla cu Sfanta Fecioara si Pruncul este asezata deasupra tocului usii , draga mea gazda imi sopteste ca domnul Vasile Voiculescu colectiona astfel de simboluri de cult religios, fiind nu numai un bun crestin ci si un om ce aprecia lucrurile  insufletite cu maiestrie si daruire.
Salonul familiei Voiculescu, o incapere spatioasa, cu multa lumina, culoare si spirit, ma astepta de-a dreapta holului. Carpeta uriasa, incarcata, cu atatea vorbe, cantece, ganduri, chicote sau, poate chiar suspine, de cea care a tesut, cu atata devotament si ambitie printre itele razboiului, culori si caldura este impovarata mai departe de scriitor si poate si de familia dansului cu atatea intamplari... .De-ar  putea grai...,de-ar putea sa se transforme intr-o panza de proiectii ale zilelor lui Vasile Voiculescu petrecute aici ...: l-as putea vedea la o masuta, picior peste picior, aplecat peste caietul cu notite, cu penita in mana,  privind prin sticla usor matuita a ochelarilor, la urmatoarele cuvinte ce urmeaza sa zavoreasca in eternitate tainele tuturor elixirurilor. O vitrina din coltul  drept, sustine, cu emotie nefireasca unui corp neinsufletit, cateva din obiectele personale ale scriitorului. Tocul cu ochelari! - un zgomot vizual ce-mi declanseaza o avalansa de ipostaze din viata scriitorului. Ce poate pastra mai multa energie din viata unui om, daca nu aceste obiecte. Totul sau aproape totul a fost vazut prin banala lor sticla , toate starile de agitatie, emotie, satisfactie, nerabdare, indemn la concentrare au trecut prin ticurile de atingere ale ramei lor, in materialul lor inert, acum mai viu ca niciodata.
          Ce am asternut eu aici , nu stiu daca reuseste sa recompenseze experienta pe care am avut-o azi, la Casa Memoriala Vasile Voiculescu. M-as bucura, insa, daca as sti ca am reusit sa transmit putina emotie si sa trezesc interes si curiozitate. Ajunsi aici veti descoperi un  lacas plin de spiritul lui Vasile Voiculescu si de dragostea unor romani fata de acesta.


Fatada cladirii care adaposteste Biblioteca Judeteana Vasile Voiculescu

          Intre 11 si 15 octombrie 1991 are loc prima editie a simpozionului "Zilele lui Vasile Voiculescu", cu a carui ocazie, Biblioteca Judeteana din Buzau a fost innobilata cu numele LUI, pentru a compensa, undeva in constiinta colectiva, dorinta neimplinita a scriitorului in timpul vietii, de a poseda o biblioteca insemnata de carti.
          Mandrii ca originea lor regionala se identifica cu a scriitorului, pirscovenii denumesc, atat scoala din localitate, cat si biblioteca, "Vasile Voiculescu".
          Sa fim mandrii cu totii ca avem in patrimoniul cultural un asemenea nume, o asemenea persoana si nu in ultimul rand, opera ce-i apartine marelui scriitor Vasile Voiculescu.
          Sa-i aducem un omagiu, sa-i cautam cartile, sa-i punem o floare (trandafirii rosii erau florile lui preferate) pe piatra sa funerara din Cimititrul Bellu, din Bucuresti sau, cel mai frumos, sa-l vizitam la casa sa din Pirscov.

O proiectie a imaginatiei mele, asa cum Vasile Voiculescu si-ar fi dorit...
          In "Confesiunea unui scriitor si medic" ,matur pe atunci, Vasile Voiculescu constientizeaza ca primele sale experiente spirituale le-a avut in prima copilarie (1884 - 1890): "Cred ca n-am sa pierd nici in clipa mortii acest sentiment clar si mistic despre care nu ma pot insela, sentimentul unui copil fericit pe un mal de flori, sub un cer albastru, intr-o tainica gradina, asteptand ceva inca si mai minunat." Asa sa se explice, oare, emotia nemarginita pe care am simtit-o eu cand am pasit in casa scriitorului ..?! Se pare, ca au mai perceput si altii inaintea mea aceasta emotie deosebita...asa incat, as spune ca, binecunoscuta zicala din popor "Omul sfinteste locul" are aici o alta conotatie.

         Pana va veti face timp sa ajungeti aici sa va convingeti, apropiati-va de Vasile Voiculescu, citind macar o poezie ("In Gradina Ghetsemani", "Munte pur", "Vis rau", "Singuratatea", "Apus pe lac", "In vie", "Cantec de toamna", "Despartire", "Zbor")  sau o povestire fantastica ("Lostrita", "Pescarul Amin").
Eu marturisesc ca am fost fascinata de Vasile Voiculescu in anii de liceu, cand l-am avut ca studiu, dar l-am abandonat, prinsa cu repeziciune in ignoranta valtoare a vietii contemporane. Am reusit sa ma smulg din bolnaviciosul mecanism social si incet vreau sa invat sa "merg". Am luat drept ghid, volumul "Inaltele nelinisti"
- versuri si proza, al lui Vasile Voiculescu si seara inainte de a apune soarele, ma proptesc sub plopul de langa fantana si invat sa "merg". Din acesta, am cules acest preludiu al unei ploi de vara:

                                          INALTELE NELINISTI

                           Inaltele nelinisti din plop s-au desteptat
                           Si-n ierburile prinse de presimtiri strecoara
                           Cu sosote, un tremur de gand intunecat,
                           Si carnea goala-a verii deodata se-nfioara.



                            Cu uneltiri apasa si cine sta la panda?
                            O clipa helesteul se face de pamant,
                            Sibila prinsa-n spasme cu frunza smumeganda,
                            O pluta despletita profetizeaza in vant.



                               Surd, in vazduhul zarii s-a zvarcolit o zvoana:
                               Furtuna-n cap cu goarne zvacnite din senin,
                               Galopuri nevazute bubuitoare zboruri...

                                Crunt, Nordul isi rastoarna cumplita lui bulboana
                                Din care grele armii de nori vuind in coruri
                                Cu tolbele de ploaie si grindeni pline vin.



Imaginile care animeaza acest tablou al ploii voiculesciene reprezinta cadre de pe Platoul Meledic.

Indicatii de traseu spre acest punct si spre toate celelalte 20 obiective  legate de nodul turistic din centrul comunei Pirscov, in curand!

In apropierea acestui obiectiv turistic se afla:

1.Cetataea medievala "La mitoc"
2.Blocurile gigantice de calcar mezozoic de la "La Surduci"
3.Malul cu Sare - izvor de apa sarata si "Cosovele Albe" de langa Palici (Rusavatu)
4.Panorama de pe dealul Ursoaia
5.Herghelia de la Badila (NOU!)
6.Biserica de la Badila (sec XIX)
7.Situl arheologic Badila - asezare romana sec I-II
8.Confluenta Buzau - Balaneasa -locul ce naste energii
9.Piatra cu Lilieci (Tarcov)
10.Izvorul de saramura de la Curcanesti
11.Padurea Colnic 
12.Lacul Valveres
13.Babele de la Ulmetu
14.Livada unde au fost ingropati Tiranii (populatie gigantica disparuta)
15.Manastire Ciolanu
16.Manastirea Cetatuia
17.Manastirea Bradu
18.Tabara de sculptura Magura
19.Tabara Poiana Pinului
20.Fantana lui Mihai



                           

      

Un comentariu:

  1. Fiecare piesă din „Ultimele sonete ale lui Shakespeare “ este capodoperă; dintre celelalte poezii – cap de listă - „ Pe decindea Dunării la vale “. Cine vrea să descopere filonul de spiritualitate ce a trimis pe lume poporul român – trebuie să citească proza lui Voiculescu literă cu literă.
    Medic de plasă : ar fi interesant de ştiut ce cuprindere avea „ plasa “ – ca teren geografic; cunoştea plaiurile buzoiene şi avea mare încredere în forţa cosmică a memoriei colective – îşi ridică edificiul prozei pe această temelie.
    Voiculescu a mărit grupul uriaşilor – şi trebuie să fim siguri: ştia mult mai multe decât a fost posibil să spună !
    Rândurile dumneavoastră alăturate imaginilor reuşesc a fi mai mult decât un îndemn – construiesc o emoţie.

    RăspundețiȘtergere