Schitul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril

Am promis intr-un material  anterior ca voi dedica o intreaga postare acestui asezamant monahal de o deosebita valoare , dar si de o frumusete tulburatoare. O modestie ce a reusit sa absoarba sacrul si sa ofere fiecarui pelerin dojana blanda si indemnul spre a privi atat in zarile maiastre cat si in propriul suflet incarcat de amaraciune si desertaciunea unei lupte pentru suprevietuirea efemera.

Calatorule, invata de la aceste ruine sa privesti in zare , invata sa fi statornic in telul tau nobil, invata ca nimic nu este etern pe acest pamant, doar Dumnezeu si Viata insasi !

Aflata pe o culme deluroasa, biserica impreuna cu ruinele sale, odinioara chilii si ziduri de aparare sunt straja destoinica a  oraselului Berca si ridica valoarea spirituala a acestuia asemeni unui parinte ce-si ridica copilul in brate.

Drumul de acces l-am descris anterior in traseul propus Lunca-Frumoasa  - Unguriu - Berca - Ratesti - Cojanu, dar vreau numai sa insist pe indemnul de a lua la picior drumul din centrul orasului pana sus la schit.

Efectul si puterea de intelegere va fi de neasteptat !

Iată ce scria Nicolae Iorga despre această biserică:

„Se ajunge la o vale de pietriş, unde fuge o apă săracă. De-asupra, pornind de la câteva căsuţe care vin înaintea satului, un mare părete de lut se ridică de-asupra văii: pe vârful lui se vede o biserică veche, lângă o lungă perdea de zid ruinat, cu ferestrele oarbe.

            Satul se chiamă Berca, un sat de munteni săraci cari se coboară la câmp ca să cîştige cîteva luni din an, 40 de bani pe zi. Niciodată el n‑ar fi putut să aibă vreo însemnătate, dar un Domn, poate Matei, patriarhul cu domnie lungă, a făcut aici o mînăstire. Zidul de înconjur e clădit dintr‑un rînd de cărămizi puse în lat şi din alt rînd de bolovani de rîu prinşi în cărămizi puse în lung, sistem care se vede şi în zidurile Tîrgoviştei. Biserica avea un pridvor răzimat pe doi stîlpi cu podoabe săpate de flori de struguri, stîlpi ca aceştia despărţeau pronaosul de naos. Cele două fereştri de pe laturi, fereastra mai mică a absidei pentagonale, fereastra altarului, alt pentagon, fură cuprinse în cadre de sculpturi alese, deosebite de la o fereastra la alta.

            Egumenii de mai târziu au pus un zid grosolan în locul stîlpilor pridvorului, cari au fost surghiuniţi să sprijine un cămin. Ei şi‑au făcut case încăpătoare într‑o formă fără stil. Apoi, acum vreo cincizeci de ani, şi ei se duseră (aluzie - probabil – la egumenii greci, care n‑au fost însă aici) şi ruina puse stăpînire pe zidurile de locuinţă şi de înconjur; în anumite zile un singur preot slujeşte la biserica frumoasă”

Biserica așezământului monahal Schitul “Sf. Arhangheli Mihail si Gavril” datează din anul 1694, fiind ctitoria lui Mihalcea Cîndescu vel Stolnic şi a soţiei sale Alexandrina Cantacuzino, după cum se poate citi şi astăzi  în pisania încadrată în frumosul sau portal, cu textul:

          „+ Cu vrerea tatălui şi cu ajutorul Fiul(ui) şi cu sporirea D(u)hu(lu)i Sfînt. Ziditu‑s‑au din temelie această Sf(î)ntă şi Dumnezeiască mănăstire, întru slava şi laud(a) Atotţiitor(ulu)i Dumnezeu de robul lu(i) Dumnezeu Mihalcea vel Stol(nic) şi de roaba lu(i) Dumnezeu Alecsandra Cantacuzin soţul dumisal(e) i syny ego (=şi fiul lui) Mihalcea, Moise, Şerban şi se‑au închinat întru pază şi întru ferinţa sfinţilor mai marilor cereştilor Voevoz(i) Mihail şi Gavriil, ca să fie dumnealor veacinic(ă) pomenire. Slavă lui Dumnezeu celui ce ne‑au ajutat după început de am ajuns şi săvârşitul şi se‑au zidit în zilel(e) bl(a)gocistivului domn Io Cantacuzin Băs(ă)rab Voevoda. La anul 7202 a roh (=iar de la naşterea lui Hristos) 1694 iunie 6 zile”.

Biserica a funcționat ca lăcaș de cult pentru ansamblul fostei Mânăstiri Berca începând cu data de 6 iunie 1694,  când a fost terminată şi sfinţită, până la secularizarea din 1864, când a devenit biserică de mir.

 

In ceea ce priveşte arhitectura, catagrafiile din anii 1815  şi 1825 ne dau amănuntul că biserica avea trei turle de cărămidă, una pe naos şi două pe pridvor, care au dăinuit până la reparaţiile din anii 1832 – 1834, când, fiind „crăpată de cutremur”, turla de pe naos a fost înlocuită cu alta din scândură învelită cu tablă, iar cele de pe pridvor suprimate şi înlocuite cu câte o calotă.

Biserica avea inainte de restaurarea din anii 80 ai secolului trecut si un frumos pridvor deschis sustinut de sase stalpi de zid cu arcuri trilombate; acum dupa cum se observa pridvorul a fost inchis cu zidarie.

Tampla si usile imparatesti sculptate si poleite sunt inlocuite , de asemenea.

 

 

Biserica aşa cum se înfăţişează astăzi, este zidită din cărămizi, de plan treflat, cu o singură turlă de scândură învelită cu tablă, octogonală în interior şi exterior, cu abside semicirculare, prezentând în lungime 20,20m şi în lăţime 7,20m, dar grosimea considerabilă a zidurilor îi reduce simţitor spaţiul interior.

 

Cele opt ferestre, amplasate pe peretii laterali, respectiv pe cel  ce corespunde cu altarul, sunt decorate la exterior cu capete de îngeri sculptate în piatră, amintind de așezămintele de cult ridicate în perioada brâncovenească; acestea au deschideri interioare în lunetă, cu golul terminat în partea de sus printr-un arc trilobat și cu ancadramente dreptunghiulare de piatră, măiestruos sculptate cu motive vegetale, vrejuri cu flori și muguri.

Arhitectura exterioară este destul de simplă, neprezentând arcaturi sau firizi ci numai un brâu, care imită stângaci o funie împletită, refăcut de meşteri locali în perioada dintre cele două războaie mondiale, căutând să imite, după a lor puţină pricepere frumosul brâu iniţial de funie împletită, care pare să fi fost ca cel de la biserica Colţea din Capitală.

Un alt element de artă brâncovenească de mare valoare îl constituie ancadramentul din piatră de la intrarea în pronaos, prin bogăția și frumusețea sa sculpturală, de inspirație italiană, opera atribuită renumitului meșter pietrar Mira.

Pictura originală, în frescă, atribuită vestitului Pârvu Mutu – pictorul folosit exclusiv de ctitorii Cantacuzini, a fost înlocuită în anii 1832-1834 cu alta în ulei. Din aceasta, singura care se păstrează este pictura de pe catapeteasmă.

Nu se cunosc meşterii care au lucrat aici. Având însă în vederile asemănările cu celelalte biserici amintite mai sus, cât şi rudenia ctitorilor cu Cantacuzinii, bănuim că şi aici au lucrat aceiaşi meşteri, poate şi acel pietrar Mira, care şi‑a lăsat numele pe stâlpii interiori de la Bordeşti, iar zugrav, Pîrvu Mutu. Se cunoaşte doar numele unui şindrilar, Gheorghe din Braşov, care tocmit cu 30 taleri, a lăsat lucrul neterminat, încât la 4 iunie 1698, streşinile şi foişorul din faţa mănăstirii, rămăseseră neşindrilite.

  Schitul de lemn ridicat de cativa calugari la inceputul secolului al XVII lea avea un caracter de refugiu si aparare, fiind situat într-un punct care controla întreaga vale a Buzaului; astfel a fost numit Cetatuia.

 În 1694 velstolnic Mihalcea Cândescu si sotia sa, Alexandra Cantacuzino, înalta aici biserica de zid având hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril. Tot atunci sunt reînnoite chiliile iar biserica este înzestrata cu autenticele opere de arta brâncoveneasca.

 

Zidurile erau prevazute cu creneluri (un fel de scuturi de zidarie, ridicate pe un parapet si spatiate unele intre altele, astfel incat sa apere oamenii de pe metereze si sa le permita sa se serveasca de armele lor, prin intervalele dintre aceste scuturi).

 Parterul staretiei aflat in ruina , acum acoperit de sol si vegetatie..

 

Aceste ruine se presupun a fi ramasitele unor  camere destinate portarului. (langa clopotnita)

Dincolo de importanta tehnica din punct de vedere arhitectural, unde atragem atentia asupra grosimii acestor pereti de caramida, privim cu nesat prin aceste ochiuri goale de zidarie ce au prins in ele atat energie , atatea episoade de istorie, atata teama, bucurie, goliciune, incantare, vointa, nesiguranta si multe atatea asemenea simtiri.

Parterul surmonteaza o pivnita, destul de generoasa.

   

Din pivnita staretiei plecau doua tuneluri: unul în partea de est, a carui iesire se vedea din coasta dealului, cam la 50 de metri departare de ziduri, si un altul, pe latura de nord, având iesirea spre padure. Acestea evidentiaza rolul defensiv si de refugiu al sfântului locas unde, la nevoie, se puteau adaposti locuitorii din zona.

Ruinele turnului-clopotnita, care dupa catagrafia din 20 dec 1815,  ar fi avut si doua   porţi  mari din lemn;  a fost  construit dupa cutremurul din 1802 si dărâmat în timpul celui de‑al doilea război mondial.

  

Se observa aici piatra intercalata cu caramida, aceasta tehnica numindu-se “in caseta”.

 

Tehnica de construire este aceeasi cu cea intalnita la Manastirea Bradu (comuna Tisau) si la ruinele cetatii din Pirscov “La mitoc”

 

O parte din zidul de incintă construit  din cărămidă și  piatră de râu.

  Pe unele portiuni ale zidului de incinta se mai pastreaza urme de tencuiala 

 

Printre ruinele nepretuite isi face loc o gradina de zarzavat minutios ingrijita de cele doua calugarite si cele doua surori ce se ingrijesc de acest Sfant Lacas.

 O gospodarie in toata puterea cuvantului, ca la toate casele cu oameni ce traiesc in pace si cu iubire de viata.

  În secolul al XIX-lea, manastirea devine metoc al episcopiei Buzau, iar în a doua parte a acestui secol ramâne în ruina. Readusa la lumina, spre bucuria credinciosilor, biserica se mândreste cu propria sa istorie, dovada a credintei si rezistentei noastre.